Comitetul Executiv al PSD a decis ieri oficial ca social-democratii sa-i dea lui Tariceanu voturile necesare pentru a trece cu bine de sedinta de astazi din Parlament. Insa presedintele PSD, Mircea Geoana, a precizat ca sprijinul pe care partidul sau il acorda noului guvern se limiteaza strict la ziua de astazi, de maine incolo urmand sa fie negociat si calculat fiecare vot in parte. Mai ales ca, asa cum a declarat Mircea Geoana, PSD nu este deloc de acord cu formula de guvernare PNL-UDMR si nici cu persoanele nominalizate de Tariceanu pentru a face parte din Cabinet. Prezenta UDMR in
Cabinet a fost contestata de social-democrati, la fel ca si comasarea "nefericita" a unor ministere.
De altfel, ieri dimineata, la sedinta Biroului
Permanent al partidului, Ion Iliescu i-a cerut lui Mircea Geoana sa-i solicite lui Tariceanu sa scoata UDMR din Guvern, iar vicepresedintele Ioan Rus a solicitat ca partidul sa intocmeasca un document cu niste conditii clare care sa fie puse premierului pentru a primi votul PSD, conditii care sa se refere in special la UDMR si la pericolul ca aceasta sa-si atinga obiectivul autonomiei.
Geoana insa a obiectat ca "este cam tarziu" pentru aceste lucruri, intelegerea cu Tariceanu fiind deja incheiata.