joi, 26 martie 2009

Turism PNL religios şi electoral

În fiecare sâmbătă şi duminică, de cinci săptămâni, 8 autocare tocmite de Partidul Naţional Liberal îi plimbă pe bucureşteni la 8 mănăstiri din preajma Capitalei: Căldăruşani, Pasărea, Cernica, Antim, Plumbuita, Pisiota, Snagov şi Ghighiu. Turiştii – în special vârstnici – sunt însoţiţi de unul sau mai mulţi dintre candidaţii liberali la Primăria Capitalei şi primăriile de sector. După cum ne-a mărturisit, Ludovic Orban, ministrul Transporturilor şi candidatul PNL la Capitală, a participat în fiecare săptămână la aceste excursii: „Am fost şi sâmbăta care a trecut. Duminică n-am putut, fiindcă a fost ziua soţiei şi am stat acasă, să o sărbătorim”. Orban susţine că nu le cere companionilor din autocare să îl voteze: „Discutăm liber, aşa cum o face orice om în asemenea împrejurare. Evident, dezbatem şi problemele Bucureştiului”.

După un tur u autocarul, care cuprinde 4 din cele 8 mănăstiri, excursioniştii sunt invitaţi şi la restaurantul Snagov, din complexul Astoria, pentru o masă copioasă, dar „evident, de post”, după cum întăreşte Orban.

Fatura săptămânală pentru „Traseul Turistic Religios”, cum şi-au botezat liberalii acţiunea religioasă şi electorală, se ridică la 6.500 de euro. Banii
sunt achitaţi din cotizaţiile membrilor PNL, susţine organizatorul, Florin Melciu, preşedintele de tineret al PNL sector 2 şi director adjunct la Institutul Naţional de Administraţie (INA).

Organizatorii „Traseului” susţin că orice bucureştean poate participa. „Racolările” se fac exclusiv din stradă, arată Melciu. Caravane ale liberalilor se mişcă prin Bucureşti – zilnic, se mută pe altă stradă şi împart invitaţii din partea lui Ludovic Orban. Cei interesaţi trebuie doar să se programeze telefonic – în acest scop fiind rezervată chiar o linie verde Romtelecom. Mai apoi, în autocare, excursioniştilor li se oferă pliante în care sunt prezentate mănăstirile ce urmează a fi vizitate, alături de mesaje din partea lui Orban şi a candidaţilor PNL la sectoarele 2 (Dragoş Dincă, director INA), 3 (Mihai Comănescu), 4 (Andrei Petrescu), 5 (Cristian Banu) şi 6 (Antonel Tănase, secretar de stat în Ministerul Transporturilor).

Dacă cei din urmă se rezumă în a descrie excursia ca pe o „fugă în afara nebuniei urbane”, pentru a „respira şi altceva decât noxe”, Orban nu scapă prilejul de a arunca săgeţi „pioase” spre cei pe care şi-ar dori să-i numească predecesorii săi – Traian Băsescu şi Adriean Videanu. „Publicitatea a devenit o a doua viaţă, iar puţinele lucruri care au îmbunătăţit oraşul s-au transformat în simple afaceri. Cea mai vitregită latură a Capitalei a fost cea spirituală, până şi Catedrala Neamului devenind o miză de dispută politică. Ce să mai vorbim de mănăstirile din jurul Bucureştilor, rămase ignorate complet ca şi locuri ce merită a fi promovate, pentru valoarea lor intrinsecă. Dacă nu au reprezentat un obiectiv de investiţie, dacă nu au suscitat interes deoarece nu au nevoie de borduri noi, administraţia locală nu le-a trecut în niciun program de popularizare”, spune Orban.

Florin Melciu arată că programul „Primăvară liberală”, din care face parte şi „Traseul religios” este programat să ţină până... în luna septembrie 2008.