duminică, 14 decembrie 2008
Venituri duble pentru Impact dupa standardele internationale
Impact Developer & Contractor a realizat anul trecut venituri totale de 66,8 milioane de de euro, potrivit Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS), valoare aproape dubla fata de nivelul total al veniturilor calculat dupa standardele romanesti de contabilitate, de 38,9 milioane de euro. Potrivit standardelor IFRS, profitul net al companiei a fost de 32,2 milioane de euro, de circa sase ori mai mare decat rezultatul net auditat potrivit standardelor romanesti, de 5,1 milioane de euro. "Aceste venituri rezulta ca urmare a standardului contabil IAS 40 asupra unor parti din terenurile aflate in patrimoniul societatii la 31 decembrie 2006, pe care nu era planificata realizarea unor proiecte in urmatorii doi-trei ani. Suma acestor parti de terenuri este de 423.000 de metri patrati. Valoarea insumata de dinaintea aplicarii standardului IAS 40 a acestor parti de terenuri reprezenta sub 40% din totalul investitiilor imobiliare ale societatii la 31 decembrie 2006", a declarat Dan Ioan Popp, presedintele companiei.