La cinci ani de la privatizarea IPRS Băneasa, Curtea de Conturi publică un raport care confirmă dezvăluirile făcute de presă în legătură cu această tranzacţie controversată.
AVAS, condusă la acea vreme de Ovidiu Muşetescu, a favorizat firma mamei lui Omar Hayssam. Practic, AVAS a acceptat un preţ de trei ori mai mic decât cel din ofertă pentru o firmă
care nu a prezentat nici o garanţie legală.
Potrivit raportului Curţii de Conturi, anunţul de privatizare a fost publicat numai în ziarele naţionale, deşi se adresa şi investitorilor strategici externi. SC Ogharid Trading Co Siria a fost selectată deşi a prezentat documente false cu conţinut diferit în ceea ce priveşte obiectul de activitate. AVAS a acceptat să acorde facilităţi care nu erau cuprinse în dosarul de prezentare şi care trebuiau duse la îndeplinire de Guvern. De exemplu, Executivul ar fi urmat să emită acte normative prin care societatea să beneficieze de înlesniri la plată sau ca 150 de salariaţi disponibilizaţi să beneficieze de plăţi compensatorii.
De asemenea, Curtea de Conturi constată că prin clauzele stabilite AVAS a amânat privatizarea efectivă şi a dat posibilitatea cumpărătorului să nu îşi realizeze obligaţiile asumate. Mai mult, evaluatorul nu a fost stabilit de AVAS ci de IPRS Băneasa care a încredinţat-o unei societăţi abia apărute în piaţă. Aceasta a subevaluat valoarea IPRS şi a celor 10 hectare de teren.
Ovidiu Muşetescu nu a putut fi contactat pentru a comenta acuzaţiile din raportul Curţii de Conturi.
Contractul de vânzare-cumpărare a Întreprinderii de Piese Radio şi Semiconductoare Băneasa, încheiat în septembrie 2003, a fost reziliat în 2005, iar anul trecut contractul a fost anulat în instanţă. AVAS a anunţat că reia privatizarea. Parchetul a început în 2005 urmărirea penală împotriva lui Omar Hayssam şi a mai multor angajaţi ai AVAS care ar fi prejudiciat statul cu aproximativ trei milioane de euro în această afacere.
joi, 26 martie 2009
Cine îşi permite casă fără avans?
Cele mai mari şanse le au clienţii cu venituri mari
Cei cu venituri mici trebuie să găsească alternative
25% din valoarea achiziţiei era avansul standard obligatoriu solicitat de orice bancă pentru un credit ipotecar. În prezent, băncile şi-au flexibilizat condiţiile de acordare, finanţând achiziţii de case chiar şi fără a solicita avans. Nu vă bucuraţi imediat, pentru că, din păcate, aceste oferte pot fi cu uşurinţă denumite "exclusiviste". Aceasta pentru că se adresează solicitanţilor cu venituri substanţiale, în medie peste 1.200 euro şi care pot aduce garanţii suplimentare în sprijin. "Aş dori să fac un împrumut bancar de 50.000 de euro pentru a cumpăra o casă, fără avans, iar venitul nostru cumulat este de 2.000 lei pe lună". Mulţi tineri, precum cel din exemplul de mai sus, îşi doresc un împrumut pentru cumpărarea unei locuinţe, în condiţiile în care dispun de un venit mic pe cartea de muncă şi nu au nici avansul necesar solicitat de bancă. Pentru că, deşi acest avans nu mai este obligatoriu, după ce Banca Naţională a ridicat restricţiile de creditare impuse băncilor, acestea nu au renunţat încă la creditele fără avans în cazul solicitanţilor cu venituri medii şi mici, care nu au bunuri mobile sau imobile în proprietate, eventual cu vechime mică în muncă.
Trei alternative pentru cei cu venituri scăzute şi care nu dispun de avans
Chiar dacă veniturile modeste nu permit solicitantului să contracteze direct un credit ipotecar fără avans, soluţii se găsesc, până la urmă. Important este ca acesta să se informeze asupra tuturor metodelor de finanţare, eventual să apeleze la un consultant de credit.
În primul rând, solicitanţii cu venituri scăzute pot aduce codebitori în sprijinul solicitării lor. Acesta/aceştia trebuie să vină cu salariile lor în completare, acoperind diferenţa până la venitul necesar pentru obţinerea sumei de care au nevoie. Totuşi, condiţia de bază pe care o pun foarte multe bănci este ca solicitantul creditului şi codebitorul/codebitorii să figureze cu aceeaşi adresă de domiciliu în actul de identitate. Sunt bănci care stipulează clar faptul că solicitantul creditului şi codebitorii trebuie să locuiască şi să gospodărească acelaşi spaţiu şi, prin urmare, să contribuie la bugetul familiei. În cazul în care solicitantul de credit este căsătorit, primul codebitor luat în considerare este soţul/soţia acestuia. Dacă nu este suficient, se iau în considerare veniturile rudelor şi afinilor de grad I până la gradul IV, în funcţie de bancă, concomitent cu respectarea condiţiilor de mai sus. O alternativă a codebitorului este garantul, o persoană care se angajează să plătească datoriile scadente ale unui terţ, în cazul în care acesta din urmă este incapabil să le achite. În prezent, băncile nu prea mai folosesc garantul în noile produse
configurate. În urma aplicării normei nr. 20/2006 a BNR, care stipulează că veniturile membrilor de familie, care sunt angajaţi ca şi garanţi în alte credite, nu vor fi acceptate în calculul venitului total al familiei, conceptul de girant ar putea să dispară în viitorul apropiat.
O a doua soluţie la creditele
pentru locuinţă fără avans reprezintă creditele garantate cu ipotecă, mai precis garantarea creditului cu un alt imobil decât cel ce urmează a fi cumpărat, imobil ce poate fi în proprietarea solicitantului sau a rudelor solicitantului creditului sau chiar a altei persoane care este de acord ca banca să instituie ipotecă pe proprietatea sa. În rest, creditele cu ipotecă se pot obţine în condiţii asemănătoare sau chiar identice cu creditele imobiliare/ipotecare: aceeaşi perioadă de acordare, 25-35 de ani, aceleaşi venituri sunt solicitate, criteriile de vârstă şi muncă sunt asemănătoare, acceptă codebitori în aceleaşi condiţii. Într-adevăr, costurile cu acest tip de credit sunt ceva mai ridicate faţă de creditele ipotecare, însă asta tocmai datorită faptului că reprezintă cea mai viabilă alternativă de finanţare în achiziţia unei locuinţe.
A treia soluţie pentru cei care nu dispun de avans, dar care au venituri suficient de mari, este contractarea a două credite: unul de nevoi personale pe termen scurt, care să acopere avansul necesar, şi un al doilea credit, cel ipotecar. Nu este obligatoriu ca ambele credite să fie obţinute de la aceeaşi bancă, însă solicitanţii care optează pentru acestă variantă trebuie să aibă în vedere faptul că două credite în paralel aduc cu ele costuri considerabile: de două ori comisioane de acordare, administrare, dobânzi, asigurare, în final de două ori mai multe griji. În plus
, este foarte posibil ca suma obţinută prin cele două credite, cumulate, să fie mai scăzută decât dacă s-ar fi mers pe varianta unui singur credit.
Cei cu venituri mici trebuie să găsească alternative
25% din valoarea achiziţiei era avansul standard obligatoriu solicitat de orice bancă pentru un credit ipotecar. În prezent, băncile şi-au flexibilizat condiţiile de acordare, finanţând achiziţii de case chiar şi fără a solicita avans. Nu vă bucuraţi imediat, pentru că, din păcate, aceste oferte pot fi cu uşurinţă denumite "exclusiviste". Aceasta pentru că se adresează solicitanţilor cu venituri substanţiale, în medie peste 1.200 euro şi care pot aduce garanţii suplimentare în sprijin. "Aş dori să fac un împrumut bancar de 50.000 de euro pentru a cumpăra o casă, fără avans, iar venitul nostru cumulat este de 2.000 lei pe lună". Mulţi tineri, precum cel din exemplul de mai sus, îşi doresc un împrumut pentru cumpărarea unei locuinţe, în condiţiile în care dispun de un venit mic pe cartea de muncă şi nu au nici avansul necesar solicitat de bancă. Pentru că, deşi acest avans nu mai este obligatoriu, după ce Banca Naţională a ridicat restricţiile de creditare impuse băncilor, acestea nu au renunţat încă la creditele fără avans în cazul solicitanţilor cu venituri medii şi mici, care nu au bunuri mobile sau imobile în proprietate, eventual cu vechime mică în muncă.
Trei alternative pentru cei cu venituri scăzute şi care nu dispun de avans
Chiar dacă veniturile modeste nu permit solicitantului să contracteze direct un credit ipotecar fără avans, soluţii se găsesc, până la urmă. Important este ca acesta să se informeze asupra tuturor metodelor de finanţare, eventual să apeleze la un consultant de credit.
În primul rând, solicitanţii cu venituri scăzute pot aduce codebitori în sprijinul solicitării lor. Acesta/aceştia trebuie să vină cu salariile lor în completare, acoperind diferenţa până la venitul necesar pentru obţinerea sumei de care au nevoie. Totuşi, condiţia de bază pe care o pun foarte multe bănci este ca solicitantul creditului şi codebitorul/codebitorii să figureze cu aceeaşi adresă de domiciliu în actul de identitate. Sunt bănci care stipulează clar faptul că solicitantul creditului şi codebitorii trebuie să locuiască şi să gospodărească acelaşi spaţiu şi, prin urmare, să contribuie la bugetul familiei. În cazul în care solicitantul de credit este căsătorit, primul codebitor luat în considerare este soţul/soţia acestuia. Dacă nu este suficient, se iau în considerare veniturile rudelor şi afinilor de grad I până la gradul IV, în funcţie de bancă, concomitent cu respectarea condiţiilor de mai sus. O alternativă a codebitorului este garantul, o persoană care se angajează să plătească datoriile scadente ale unui terţ, în cazul în care acesta din urmă este incapabil să le achite. În prezent, băncile nu prea mai folosesc garantul în noile produse
configurate. În urma aplicării normei nr. 20/2006 a BNR, care stipulează că veniturile membrilor de familie, care sunt angajaţi ca şi garanţi în alte credite, nu vor fi acceptate în calculul venitului total al familiei, conceptul de girant ar putea să dispară în viitorul apropiat.
O a doua soluţie la creditele
pentru locuinţă fără avans reprezintă creditele garantate cu ipotecă, mai precis garantarea creditului cu un alt imobil decât cel ce urmează a fi cumpărat, imobil ce poate fi în proprietarea solicitantului sau a rudelor solicitantului creditului sau chiar a altei persoane care este de acord ca banca să instituie ipotecă pe proprietatea sa. În rest, creditele cu ipotecă se pot obţine în condiţii asemănătoare sau chiar identice cu creditele imobiliare/ipotecare: aceeaşi perioadă de acordare, 25-35 de ani, aceleaşi venituri sunt solicitate, criteriile de vârstă şi muncă sunt asemănătoare, acceptă codebitori în aceleaşi condiţii. Într-adevăr, costurile cu acest tip de credit sunt ceva mai ridicate faţă de creditele ipotecare, însă asta tocmai datorită faptului că reprezintă cea mai viabilă alternativă de finanţare în achiziţia unei locuinţe.
A treia soluţie pentru cei care nu dispun de avans, dar care au venituri suficient de mari, este contractarea a două credite: unul de nevoi personale pe termen scurt, care să acopere avansul necesar, şi un al doilea credit, cel ipotecar. Nu este obligatoriu ca ambele credite să fie obţinute de la aceeaşi bancă, însă solicitanţii care optează pentru acestă variantă trebuie să aibă în vedere faptul că două credite în paralel aduc cu ele costuri considerabile: de două ori comisioane de acordare, administrare, dobânzi, asigurare, în final de două ori mai multe griji. În plus
, este foarte posibil ca suma obţinută prin cele două credite, cumulate, să fie mai scăzută decât dacă s-ar fi mers pe varianta unui singur credit.
Statul cauta potcoavele din „Fratia Bumbacului“
O datorie de 830.000 dolari asumata de guvernul Stolojan transforma Romania in rau-platnic
Guvernul, Parlamentul si grupurile de interese politice se lupta pentru stingerea unei datorii fata de Guvernul SUA. Camera Deputatilor a respins propunerea Executivului roman de a plati de la bugetul de stat aceasta suma si a recomandat recuperarea ei pe cale judecatoreasca. In majoritatea cazurilor, presedintii societatilor implicate in „morisca“ prin care s-au topit banii la acea vreme fie sunt pensionari, fie au trecut in nefiinta
Un credit extern luat in 1992 de la Guvernul SUA cu garantia guvernului Stolojan se intoarce impotriva bugetului de stat. Dupa aproape 16 ani, s-au evaporat pe rand bumbacul cumparat cu acesti bani, firmele beneficiare, activele si, intr-un final, chiar si administratorii.
La nivelul anului 2008, suma de 830.000 dolari reprezinta cel mult pretul unui apartament in cartierul Primaverii, dar in 1992 cu acesti bani s-au acoperit costurile materiei prime pentru majoritatea filaturilor din Romania. O buna parte din bumbacul achizitionat cu credit american garantat de stat a ajuns si la societatea Buftex, ce asigura stocul de vata medicinala in tot sistemul
sanitar. Intre timp s-a pierdut urma societatilor si administratorilor, iar politicienii propun ca suma sa fie achitata din bugetul public. Companiile care au beneficiat de bumbac au fost Romanoexport SA, Tricorom SA, Textilcotton SA, Impex Overseas Corp SRL si Tuvic Impex SRL.
Americanii ne-au dat bumbac si credit
Totul a inceput in anul 1992 cand, in baza Legii publice americane 480/1992, titlul I, Guvernul SUA - prin Departamentul Agriculturii si Comodity Credit Corporation (CCC) - a acordat Guvernului Romaniei un credit comercial in valoare de 10 milioane dolari, pe termen de 30 de ani, cu 6 ani perioada de gratie, cu o dobanda de 3% pe an pentru cumpararea de bumbac fibra din SUA. Pentru realizarea importului de bumbac fibra au fost desemnati prin licitatie publica cinci operatori economici specializati in operatiuni de comert exterior: Romanoexport SA, Tricorom SA, Textilcotton SA, Impex Overseas Corp SRL si Tuvic Impex SRL. Importatorii de bumbac desemnati au incheiat la vremea respectiva contracte de mandat special
cu Ministerul Industriei, prin care s-au angajat sa importe bumbacul fibra din SUA, sa-l livreze societatilor comerciale prelucratoare, adica filaturilor din Romania, si sa ramburseze ratele scadente la credit si dobanzile aferente, in fiecare an pana la data de 15 octombrie.
In 1998 s-a rupt firul
Importatorii de bumbac au platit dobânzile la creditele contractate pâna în 1998 inclusiv, dupa care, odata cu scadenta primelor rate la credit, au încetat platile motivând ca întreprinderile carora le-au vândut bumbacul nu au platit contravaloarea acestuia. Creditele angajate de doua dintre societatile comerciale importatoare de bumbac fibra, care se derulau prin BRCE, Romanoexport SA si Tricorom SA, au fost preluate de AVAB, care trebuia sa recupereze datoriile acestora si sa plateasca în contul Comodity Credit Corporation (CCC) sumele datorate. Creditele angajate de celelalte trei societati comerciale - respectiv SC Textilcotton SA, SC Impex Overseas Corp SRL si SC Tuvic Impex SRL -, care s-au derulat prin BCR, au ramas in urmarirea recuperarii acestora de catre Ministerul Economiei si Finantelor. Pentru a nu deteriora relatiile comerciale si diplomatice cu SUA, Parlamentul României a adoptat Ordonanta de Urgenta a Guvernului 238/2000, aprobata cu modificari prin Legile 588/2001, 436/2004 si 125/2006, prin care a fost reglementata rambursarea ratelor de capital pentru cota-parte din credit pe perioada 1998-2005, precum si achitarea dobânzilor si a altor costuri externe aferente acestei cote-parti de catre Ministerul Economiei si Finantelor din suma alocata de la bugetul de stat. „Adoptarea acestor acte normative a durat foarte mult, având ca efect aplicarea unor penalizari la plata datoriilor“, spun initiatorii proiectului.
Procese si proiecte inutile
Pentru recuperarea sumelor, cele trei societati rau-platnice au fost actionate în justitie, procesele fiind în derulare. Dar este greu de crezut ca banii vor putea fi recuperati de la debitori.
Conform strategiei initiale, datoria urma sa fie stinsa prin punerea in aplicare, de catre Agentia Nationala de Administrare
Fiscala, a titlurilor executorii. Dar Camera Deputatilor a respins, la mijlocul saptamanii trecute, proiectul de lege, iar presedintele Bogdan Olteanu a dat nastere unui adevarat razboi politic pe acest subiect. „Nu cred ca Theodor Stolojan a furat acesti bani, ci este vorba de incompetenta“, a spus Olteanu, care si-a argumentat pledoaria aducand in discutie afacerea Megapower, în care ar fi fost implicat Stolojan. In acest context, presedintele Camerei a mai spus ca Theodor Stolojan este un „om incompetent“.
Olteanu agita spiritele la ministere
Bogdan Olteanu a trimis adrese catre AVAS si Ministerul Economiei si Finantelor, in care cere sa fie chemat in judecata Theodor Stolojan, in baza legii raspunderii ministeriale. „În calitate de Presedinte al Camerei Deputatilor consider ca astfel de proiecte legislative nu trebuie sa cada în raspunderea exclusiva a Parlamentului si nici nu consider ca trebuie gasite mijloace prin care sa fie sterse erori grave ale celor care si-au asumat conducerea României la un anumit moment. Creditele angajate de doua dintre cele cinci societati comerciale au fost preluate de AVAB, actualul AVAS, ce are sarcina de a recupera datoriile acestora. De aceea, va solicit, domnule presedinte, sa faceti toate demersurile necesare pentru ca AVAS sa recupereze prejudiciul cauzat de catre companiile în cauza, companii ce au fost girate de catre premierul Stolojan pentru a gestiona un împrumut de o asemenea importanta pentru România, urmând ca Theodor Stolojan sa fie chemat la plata sumelor în solidar cu societatile în cauza. Pentru aceasta consider ca trebuie sa faceti apel la toate mijloacele legale, inclusiv la chemarea celor vinovati în fata instantelor de judecata. Va reamintesc, de asemenea, ca în România functioneaza Legea raspunderii ministeriale, prin care orice demnitar al statului român poate raspunde legal pentru pagubele produse
României, fie din rea-vointa, fie din cea mai pura incompetenta“, arata Bogdan Olteanu in adresa trimisa presedintelui AVAS.
Cine sunt datornicii?
Societatile care au preluat bumbacul fibra au trecut prin diferite forme de organizare in ultimii 16 ani, iar unii directori chiar au decedat. La Romanoexport SA, actionariatul este atomizat (de tip lista), iar presedinte este Serban Altangiu. Societatea Tricorom SA a fost radiata, dar mai figureaza ca actionar la societatea Tricowool SA cu 30 de procente. La Textilcotton SA, presedinte este Petcu Voicu, potrivit datelor de la Registrul Comertului, iar actionarii sunt 100% de tip lista. Un alt datornic, Impex Overseas Corp SRL, s-a pricopsit chiar cu asociati americani. Structura actionariatului il indica pe Constantin Oancea, actionar majoritar, in asociere cu americanii de la Noble Transoceanic Corp si Wallace Furniture INC. Societatea Tuvic Impex SRL este detinuta in majoritate de Traian Mihai Deleanu.
Prinde orbul, scoate-i ochii!
Demersul de a recupera banii are din start coordonatele unui esec. Motivul este foarte simplu: multi dintre cei care au stat la baza tranzactiei au decedat ori s-au retras din activitate. Presedintele companiei Romanoexport, Serban Altangiu, spune ca acest demers este tardiv, iar societatea pe care o conduce nu are niciun fel de creanta de incasat in contabilitate de la societatile la care a livrat bumbacul. Mai mult, in contabilitatea societatii nu apare nici macar datoria fata de americani. „Eu sunt la Romanoexport din 2001-2002 si nu stiu nimic despre acest credit extern. Domnul Crisan Petrica, cel care era responsabil la acea vreme, a murit. Bineinteles ca firma nu avea ce sa mai faca din bumbacul acela, normal ca l-a dat la fabrici. Oamenii s-au pensionat, altii chiar au murit. In conturile noastre nu exista nici ca debitori, nici la creante o astfel de pozitie“, ne-a declarat Serban Altangiu.
Dupa o analiza amanuntita in contabilitatea firmei
, presedintele Romånoexport a revenit cu completari. „Din cåte am inteles, noi suntem singura societate care a platit tot, desi nu a recuperat toata suma. Sincer, este greu de crezut ca se vor mai gasi toti responsabilii pentru a fi trasi la raspundere, deoarece aceste societati au dat bumbacul altor firme si au de incasat bani la råndul lor“.
In contextul actual, este clar ca SUA nu vor astepta cu sufletul la gura termenele proceselor din Romania. Nimeni, romani si straini deopotriva, nu are rabdare ca justitia de aici sa-i gaseasca si eventual sa-i pedepseasca pe cei care s-au pensionat ori au trecut in lumea dreptilor, dupa ce au imprastiat bumbacul, in 1992. Politicienii stiu foarte bine asta, iar demersurile - cu luari de pozitii transante, acuze si vorbe grele - au caracter pur electoral. Din pacate, singura solutie viabila este plata datoriei de catre Ministerul Finantelor. Ceea ce a facut Theodor Stolojan la inceputul anilor ’90 se incadreaza in scenariul clasic al acelor vremuri, in care s-au girat imprumuturi externe cu nemiluita, iar la scadenta bugetul public a fost facut responsabil. Cum nu exista nicio lege care sa-i traga la raspundere pe cei care au praduit banii publici - de la prim-ministru pana la cel mai mic director -, e greu de crezut ca demersul lui Bogdan Olteanu va avea finalul scontat. Theodor Stolojan si toata pleiada de ministri si directori care si-au facut de cap pe bani publici isi rad probabil in pumni...
Guvernul, Parlamentul si grupurile de interese politice se lupta pentru stingerea unei datorii fata de Guvernul SUA. Camera Deputatilor a respins propunerea Executivului roman de a plati de la bugetul de stat aceasta suma si a recomandat recuperarea ei pe cale judecatoreasca. In majoritatea cazurilor, presedintii societatilor implicate in „morisca“ prin care s-au topit banii la acea vreme fie sunt pensionari, fie au trecut in nefiinta
Un credit extern luat in 1992 de la Guvernul SUA cu garantia guvernului Stolojan se intoarce impotriva bugetului de stat. Dupa aproape 16 ani, s-au evaporat pe rand bumbacul cumparat cu acesti bani, firmele beneficiare, activele si, intr-un final, chiar si administratorii.
La nivelul anului 2008, suma de 830.000 dolari reprezinta cel mult pretul unui apartament in cartierul Primaverii, dar in 1992 cu acesti bani s-au acoperit costurile materiei prime pentru majoritatea filaturilor din Romania. O buna parte din bumbacul achizitionat cu credit american garantat de stat a ajuns si la societatea Buftex, ce asigura stocul de vata medicinala in tot sistemul
sanitar. Intre timp s-a pierdut urma societatilor si administratorilor, iar politicienii propun ca suma sa fie achitata din bugetul public. Companiile care au beneficiat de bumbac au fost Romanoexport SA, Tricorom SA, Textilcotton SA, Impex Overseas Corp SRL si Tuvic Impex SRL.
Americanii ne-au dat bumbac si credit
Totul a inceput in anul 1992 cand, in baza Legii publice americane 480/1992, titlul I, Guvernul SUA - prin Departamentul Agriculturii si Comodity Credit Corporation (CCC) - a acordat Guvernului Romaniei un credit comercial in valoare de 10 milioane dolari, pe termen de 30 de ani, cu 6 ani perioada de gratie, cu o dobanda de 3% pe an pentru cumpararea de bumbac fibra din SUA. Pentru realizarea importului de bumbac fibra au fost desemnati prin licitatie publica cinci operatori economici specializati in operatiuni de comert exterior: Romanoexport SA, Tricorom SA, Textilcotton SA, Impex Overseas Corp SRL si Tuvic Impex SRL. Importatorii de bumbac desemnati au incheiat la vremea respectiva contracte de mandat special
cu Ministerul Industriei, prin care s-au angajat sa importe bumbacul fibra din SUA, sa-l livreze societatilor comerciale prelucratoare, adica filaturilor din Romania, si sa ramburseze ratele scadente la credit si dobanzile aferente, in fiecare an pana la data de 15 octombrie.
In 1998 s-a rupt firul
Importatorii de bumbac au platit dobânzile la creditele contractate pâna în 1998 inclusiv, dupa care, odata cu scadenta primelor rate la credit, au încetat platile motivând ca întreprinderile carora le-au vândut bumbacul nu au platit contravaloarea acestuia. Creditele angajate de doua dintre societatile comerciale importatoare de bumbac fibra, care se derulau prin BRCE, Romanoexport SA si Tricorom SA, au fost preluate de AVAB, care trebuia sa recupereze datoriile acestora si sa plateasca în contul Comodity Credit Corporation (CCC) sumele datorate. Creditele angajate de celelalte trei societati comerciale - respectiv SC Textilcotton SA, SC Impex Overseas Corp SRL si SC Tuvic Impex SRL -, care s-au derulat prin BCR, au ramas in urmarirea recuperarii acestora de catre Ministerul Economiei si Finantelor. Pentru a nu deteriora relatiile comerciale si diplomatice cu SUA, Parlamentul României a adoptat Ordonanta de Urgenta a Guvernului 238/2000, aprobata cu modificari prin Legile 588/2001, 436/2004 si 125/2006, prin care a fost reglementata rambursarea ratelor de capital pentru cota-parte din credit pe perioada 1998-2005, precum si achitarea dobânzilor si a altor costuri externe aferente acestei cote-parti de catre Ministerul Economiei si Finantelor din suma alocata de la bugetul de stat. „Adoptarea acestor acte normative a durat foarte mult, având ca efect aplicarea unor penalizari la plata datoriilor“, spun initiatorii proiectului.
Procese si proiecte inutile
Pentru recuperarea sumelor, cele trei societati rau-platnice au fost actionate în justitie, procesele fiind în derulare. Dar este greu de crezut ca banii vor putea fi recuperati de la debitori.
Conform strategiei initiale, datoria urma sa fie stinsa prin punerea in aplicare, de catre Agentia Nationala de Administrare
Fiscala, a titlurilor executorii. Dar Camera Deputatilor a respins, la mijlocul saptamanii trecute, proiectul de lege, iar presedintele Bogdan Olteanu a dat nastere unui adevarat razboi politic pe acest subiect. „Nu cred ca Theodor Stolojan a furat acesti bani, ci este vorba de incompetenta“, a spus Olteanu, care si-a argumentat pledoaria aducand in discutie afacerea Megapower, în care ar fi fost implicat Stolojan. In acest context, presedintele Camerei a mai spus ca Theodor Stolojan este un „om incompetent“.
Olteanu agita spiritele la ministere
Bogdan Olteanu a trimis adrese catre AVAS si Ministerul Economiei si Finantelor, in care cere sa fie chemat in judecata Theodor Stolojan, in baza legii raspunderii ministeriale. „În calitate de Presedinte al Camerei Deputatilor consider ca astfel de proiecte legislative nu trebuie sa cada în raspunderea exclusiva a Parlamentului si nici nu consider ca trebuie gasite mijloace prin care sa fie sterse erori grave ale celor care si-au asumat conducerea României la un anumit moment. Creditele angajate de doua dintre cele cinci societati comerciale au fost preluate de AVAB, actualul AVAS, ce are sarcina de a recupera datoriile acestora. De aceea, va solicit, domnule presedinte, sa faceti toate demersurile necesare pentru ca AVAS sa recupereze prejudiciul cauzat de catre companiile în cauza, companii ce au fost girate de catre premierul Stolojan pentru a gestiona un împrumut de o asemenea importanta pentru România, urmând ca Theodor Stolojan sa fie chemat la plata sumelor în solidar cu societatile în cauza. Pentru aceasta consider ca trebuie sa faceti apel la toate mijloacele legale, inclusiv la chemarea celor vinovati în fata instantelor de judecata. Va reamintesc, de asemenea, ca în România functioneaza Legea raspunderii ministeriale, prin care orice demnitar al statului român poate raspunde legal pentru pagubele produse
României, fie din rea-vointa, fie din cea mai pura incompetenta“, arata Bogdan Olteanu in adresa trimisa presedintelui AVAS.
Cine sunt datornicii?
Societatile care au preluat bumbacul fibra au trecut prin diferite forme de organizare in ultimii 16 ani, iar unii directori chiar au decedat. La Romanoexport SA, actionariatul este atomizat (de tip lista), iar presedinte este Serban Altangiu. Societatea Tricorom SA a fost radiata, dar mai figureaza ca actionar la societatea Tricowool SA cu 30 de procente. La Textilcotton SA, presedinte este Petcu Voicu, potrivit datelor de la Registrul Comertului, iar actionarii sunt 100% de tip lista. Un alt datornic, Impex Overseas Corp SRL, s-a pricopsit chiar cu asociati americani. Structura actionariatului il indica pe Constantin Oancea, actionar majoritar, in asociere cu americanii de la Noble Transoceanic Corp si Wallace Furniture INC. Societatea Tuvic Impex SRL este detinuta in majoritate de Traian Mihai Deleanu.
Prinde orbul, scoate-i ochii!
Demersul de a recupera banii are din start coordonatele unui esec. Motivul este foarte simplu: multi dintre cei care au stat la baza tranzactiei au decedat ori s-au retras din activitate. Presedintele companiei Romanoexport, Serban Altangiu, spune ca acest demers este tardiv, iar societatea pe care o conduce nu are niciun fel de creanta de incasat in contabilitate de la societatile la care a livrat bumbacul. Mai mult, in contabilitatea societatii nu apare nici macar datoria fata de americani. „Eu sunt la Romanoexport din 2001-2002 si nu stiu nimic despre acest credit extern. Domnul Crisan Petrica, cel care era responsabil la acea vreme, a murit. Bineinteles ca firma nu avea ce sa mai faca din bumbacul acela, normal ca l-a dat la fabrici. Oamenii s-au pensionat, altii chiar au murit. In conturile noastre nu exista nici ca debitori, nici la creante o astfel de pozitie“, ne-a declarat Serban Altangiu.
Dupa o analiza amanuntita in contabilitatea firmei
, presedintele Romånoexport a revenit cu completari. „Din cåte am inteles, noi suntem singura societate care a platit tot, desi nu a recuperat toata suma. Sincer, este greu de crezut ca se vor mai gasi toti responsabilii pentru a fi trasi la raspundere, deoarece aceste societati au dat bumbacul altor firme si au de incasat bani la råndul lor“.
In contextul actual, este clar ca SUA nu vor astepta cu sufletul la gura termenele proceselor din Romania. Nimeni, romani si straini deopotriva, nu are rabdare ca justitia de aici sa-i gaseasca si eventual sa-i pedepseasca pe cei care s-au pensionat ori au trecut in lumea dreptilor, dupa ce au imprastiat bumbacul, in 1992. Politicienii stiu foarte bine asta, iar demersurile - cu luari de pozitii transante, acuze si vorbe grele - au caracter pur electoral. Din pacate, singura solutie viabila este plata datoriei de catre Ministerul Finantelor. Ceea ce a facut Theodor Stolojan la inceputul anilor ’90 se incadreaza in scenariul clasic al acelor vremuri, in care s-au girat imprumuturi externe cu nemiluita, iar la scadenta bugetul public a fost facut responsabil. Cum nu exista nicio lege care sa-i traga la raspundere pe cei care au praduit banii publici - de la prim-ministru pana la cel mai mic director -, e greu de crezut ca demersul lui Bogdan Olteanu va avea finalul scontat. Theodor Stolojan si toata pleiada de ministri si directori care si-au facut de cap pe bani publici isi rad probabil in pumni...
De ce nu cresc salariile la Dacia cu 550 de lei
Renault a transformat uzina din Colibaşi într-o fabrică de făcut bani şi nu îşi permite costuri mai mari. Producţia de Logan e oprită pentru a treia zi consecutiv
În grupul Renault, aflat în faţa celei mai ample campanii
de reducere a costurilor din istorie, revendică rile salariale de la Dacia par imposibil de îndeplinit. Uzina a înregistrat anul trecut o marjă de profit mai mare decât Renault şi Nissan, producând, paradoxal, cea mai ieftină maşină din portofoliul grupului. Iar investitorul Renault mizează în continuare pe fabrica de la Piteşti pentru a trage în sus profitul grupului.
Cel puţin 23 de milioane de euro pe an, la atât s-ar ridica costurile suplimentare cu salariile angajaţilor de la Dacia, dacă producătorul auto ar accepta să plătească majorarea fixă a lefurilor cu 550 de lei, potrivit calculelor EVZ. Acest cost suplimentar este egal cu pierderile înregistrate de oprirea producţiei în primele două zile de grevă. La aceste costuri s-ar adăuga şi majorarea primelor acordate pentru sărbătorile religioase şi vacanţe. Potrivit oficialilor companiei, cumulul revendicărilor ar duce la creşterea salariilor în medie cu 64%. Şi totuşi conducerea uzinei refuză să satisfacă pretenţiile salariaţilor, în condiţiile în care lefurile s-au dublat în ultimii patru ani.
Profit-record şi pierderi contabile
Dacia câştigă circa 8% de pe urma fiecărei maşini vândute. Câştigul pentru Renault şi Nissan este de două ori mai mic. În industria auto, doar Mercedes a mai atins anul trecut o marjă operaţională (profit operaţional din totalul vânzărilor) de peste 8%. Acest rezultat va genera un nou profit-record la Dacia, după cele 100 de milioane de euro din 2006. La o cifră de afaceri
estimată de două miliarde de euro, producătorul Loganului ar putea anunţa pentru 2007 un profit operaţional de 160 de milioane de euro.
Doar Petrom, Orange şi Vodafone au mai obţinut anul trecut un profit mai mare de 150 de milioane de euro. Dacia are însă pierderi contabile. De aici, şi imposibilitatea ca revendicarea salariaţilor privind participarea la profit într-o proporţie de minimum 5% să fie îndeplinită. „În perioada 2000-2004 au fost înregistrate pierderi cumulate de 363 de milioane de euro, care nu au fost recuperate încă, profitul realizat în perioada 2005-2007 fiind de 302 milioane de euro. Astfel, pierderea restantă de 61 de milioane de euro urmează să fie recuperată în exerciţiul financiar curent“, explică Liviu Ion, directorul de comunicare al Automobile Dacia. Dacia intră astăzi în a treia zi consecutivă de grevă, ceea ce se traduce în pierderi cumulate de peste 30 de milioane de euro.
Riscuri mari pentru uzină
Aproape 4.000 de automobile n-au mai ieşit de luni dimineaţă de pe poarta fabricii. În cazul în care sindicaliştii vor continua greva pe o durată de zece zile, după cum au avertizat liderii sindicali ieri, valoarea producţiei nerealizate va depăşi 100 de milioane de euro. Potrivit liderilor sindicali, salariul mediu brut pentru un muncitor din uzină ajunge la 1.663 de lei, iar mai mult de 2.500 de angajaţi au un salariu brut care nu depăşeşte 780 de lei. Dacia are în prezent 13.000 de angajaţi, alţi 3.000 urmând să fie recrutaţi în acest an.
LA ZI
Greva intră în faza protestelor de stradă
Greviştii de la Dacia şi patronatul uzinei nu au ajuns nici ieri la vreun rezultat, deşi au negociat până la prânz. „Conducerea de la Dacia nu a venit cu nicio propunere nouă. Dimpotrivă, s-a renunţat inclusiv la cea de săptămâna trecută, imediat după declanşarea grevei“, a declarat liderul sindical Nicolae Pavelescu.
În acelaşi timp, conducerea uzinei a dat în judecată sindicatul, cerând ca greva să fie declarată ilegală. Prima înfăţişare la proces va avea loc azi. Tot azi, sindicaliştii care au intrat luni în grevă anunţă un miting de protest, care va avea loc mâine după-amiază, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Mioveni. Principala revendicare a sindicaliştilor este creşterea salariului de bază cu 550 de lei. (Dan Badea)
În grupul Renault, aflat în faţa celei mai ample campanii
de reducere a costurilor din istorie, revendică rile salariale de la Dacia par imposibil de îndeplinit. Uzina a înregistrat anul trecut o marjă de profit mai mare decât Renault şi Nissan, producând, paradoxal, cea mai ieftină maşină din portofoliul grupului. Iar investitorul Renault mizează în continuare pe fabrica de la Piteşti pentru a trage în sus profitul grupului.
Cel puţin 23 de milioane de euro pe an, la atât s-ar ridica costurile suplimentare cu salariile angajaţilor de la Dacia, dacă producătorul auto ar accepta să plătească majorarea fixă a lefurilor cu 550 de lei, potrivit calculelor EVZ. Acest cost suplimentar este egal cu pierderile înregistrate de oprirea producţiei în primele două zile de grevă. La aceste costuri s-ar adăuga şi majorarea primelor acordate pentru sărbătorile religioase şi vacanţe. Potrivit oficialilor companiei, cumulul revendicărilor ar duce la creşterea salariilor în medie cu 64%. Şi totuşi conducerea uzinei refuză să satisfacă pretenţiile salariaţilor, în condiţiile în care lefurile s-au dublat în ultimii patru ani.
Profit-record şi pierderi contabile
Dacia câştigă circa 8% de pe urma fiecărei maşini vândute. Câştigul pentru Renault şi Nissan este de două ori mai mic. În industria auto, doar Mercedes a mai atins anul trecut o marjă operaţională (profit operaţional din totalul vânzărilor) de peste 8%. Acest rezultat va genera un nou profit-record la Dacia, după cele 100 de milioane de euro din 2006. La o cifră de afaceri
estimată de două miliarde de euro, producătorul Loganului ar putea anunţa pentru 2007 un profit operaţional de 160 de milioane de euro.
Doar Petrom, Orange şi Vodafone au mai obţinut anul trecut un profit mai mare de 150 de milioane de euro. Dacia are însă pierderi contabile. De aici, şi imposibilitatea ca revendicarea salariaţilor privind participarea la profit într-o proporţie de minimum 5% să fie îndeplinită. „În perioada 2000-2004 au fost înregistrate pierderi cumulate de 363 de milioane de euro, care nu au fost recuperate încă, profitul realizat în perioada 2005-2007 fiind de 302 milioane de euro. Astfel, pierderea restantă de 61 de milioane de euro urmează să fie recuperată în exerciţiul financiar curent“, explică Liviu Ion, directorul de comunicare al Automobile Dacia. Dacia intră astăzi în a treia zi consecutivă de grevă, ceea ce se traduce în pierderi cumulate de peste 30 de milioane de euro.
Riscuri mari pentru uzină
Aproape 4.000 de automobile n-au mai ieşit de luni dimineaţă de pe poarta fabricii. În cazul în care sindicaliştii vor continua greva pe o durată de zece zile, după cum au avertizat liderii sindicali ieri, valoarea producţiei nerealizate va depăşi 100 de milioane de euro. Potrivit liderilor sindicali, salariul mediu brut pentru un muncitor din uzină ajunge la 1.663 de lei, iar mai mult de 2.500 de angajaţi au un salariu brut care nu depăşeşte 780 de lei. Dacia are în prezent 13.000 de angajaţi, alţi 3.000 urmând să fie recrutaţi în acest an.
LA ZI
Greva intră în faza protestelor de stradă
Greviştii de la Dacia şi patronatul uzinei nu au ajuns nici ieri la vreun rezultat, deşi au negociat până la prânz. „Conducerea de la Dacia nu a venit cu nicio propunere nouă. Dimpotrivă, s-a renunţat inclusiv la cea de săptămâna trecută, imediat după declanşarea grevei“, a declarat liderul sindical Nicolae Pavelescu.
În acelaşi timp, conducerea uzinei a dat în judecată sindicatul, cerând ca greva să fie declarată ilegală. Prima înfăţişare la proces va avea loc azi. Tot azi, sindicaliştii care au intrat luni în grevă anunţă un miting de protest, care va avea loc mâine după-amiază, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Mioveni. Principala revendicare a sindicaliştilor este creşterea salariului de bază cu 550 de lei. (Dan Badea)
Vremuri mai grele pentru "băieţii deştepti"
Noua companie energetică integrată va fi înregistrată juridic până cel târziu în luna mai şi va deveni funcţională la finele anului. La şapte ani de la separarea activităţilor din sectorul energiei
, prin spargerea fostei companii naţionale de electricitate, statul decide redesenarea sectorului de generare din România.
Proiectul primei companii româneşti de anvergură regională a fost finalizat, urmând ca, în termen de maximum două luni, aceasta să fie constituită din punct de vedere legal. După luni bune de analize şi studii realizate de o serie întreagă de consultanţi, autorităţile implicate au decis varianta optimă de constituire a companiei energetice integrate, ce va include capacităţile de producţie termo, hidro, filialele de distribuţie neprivatizate şi cele de furnizare aferente, precum şi filialele de întreţinere şi reparaţii ce deservesc aceste entităţi. Miza creării unei entităţi de o asemenea anvergură este imensă, fapt dovedit inclusiv prin aceea că premierul Călin Popescu-Tăriceanu este cel care va pleda în faţa oficialilor de la Bruxelles pentru acest proiect. Constituirea acestui jucător regional, ce ar urma să devină funcţional la finele acestui an, va determina regândirea întregului sector de producere a energiei din România. Compania este dorită inclusiv de sindicatele din sector, care au solicitat premierului urgentarea adoptării actului normativ de constituire.
Jucător regional pe piaţa de energie
Dar să vedem cum va arăta această companie. În primul rând, trebuie precizat că, în urma studiilor, au fost evidenţiate trei scenarii posibile pentru constituirea companiei integrate vertical. Acestea diferă în funcţie de tipul de producere a energiei şi de capacitatea totală instalată. Constanta rămâne partea de distribuţie şi furnizare, care este aceeaşi în toate variantele.
Nucleul producţiei, în toate scenariile, este constituit din capacităţi hidro şi pe cărbune, la care se adaugă investiţiile greenfield ce vor fi realizate. Partea de nuclear a fost exclusă din cauza aspectelor legate de reglementare, a celor de finanţare, precum şi a celor vizând competiţia pe piaţă. „Excluderea activelor nucleare a fost decisă din considerente vizând expunerea la risc. Există mulţi finanţatori care nu doresc să se implice în domeniul nuclear“, ne-au precizat surse apropiate proiectului. Varianta pentru care s-a optat - dintre cele trei discutate - este cea care are cel mai ridicat nivel al capacităţii instalate, respectiv 10.030 MW (faţă de 2.500 MW, respectiv 4.000 MW în primele două scenarii). Acest plafon al puterii instalate va asigura forţa necesară pentru a deveni un jucător la nivel regional şi va fi atins la orizontul anului 2012, când se vor finaliza investiţiile greenfield. Practic, jucătorul regional integrat va fi realizat printr-o combinaţie între transferul capacităţilor de producere existente şi construirea de noi capacităţi până în 2013. Astfel, în prima etapă, compania va include capacităţi de producţie pe cărbune de 2.970 MW, ca urmare a transferului complexurilor energetice Turceni şi Rovinari, şi de 6.335 MW în hidrocentrale, prin includerea în structura sa a actualei societăţi Hidroelectrica. Începând din 2011, vor fi puse în funcţiune noi capacităţi greenfield, de 300 MW pe gaz şi 425 MW surse regenerabile (300 MW - biomasă, 100 MW - ferme eoliene, 25 MW - microhidrocentrale).
În structura companiei va mai fi integrată şi centrala cu acumulare şi pompaj Tarniţa Lăpuşeşti. De asemenea, vor intra cele trei distribuţii neprivatizate Muntenia Nord Distribuţie, Transilvania Nord Distribuţie,Transilvania Sud Distribuţie şi cele trei societăţi de furnizare rezultate din acestea. Partea de mentenanţă va fi formată din sucursalele Hidro Serv, din cele două Termo Serv-uri ce deservesc Turceni şi Rovinari şi din cele trei sucursale ce aparţin Electrica Serv şi deservesc societăţile de distribuţie incluse. Toate aceste entităţi vor fi grupate sub „pălăria“ societăţii Electrica, ce va juca rolul entităţii holding în cadrul companiei integrate.
, prin spargerea fostei companii naţionale de electricitate, statul decide redesenarea sectorului de generare din România.
Proiectul primei companii româneşti de anvergură regională a fost finalizat, urmând ca, în termen de maximum două luni, aceasta să fie constituită din punct de vedere legal. După luni bune de analize şi studii realizate de o serie întreagă de consultanţi, autorităţile implicate au decis varianta optimă de constituire a companiei energetice integrate, ce va include capacităţile de producţie termo, hidro, filialele de distribuţie neprivatizate şi cele de furnizare aferente, precum şi filialele de întreţinere şi reparaţii ce deservesc aceste entităţi. Miza creării unei entităţi de o asemenea anvergură este imensă, fapt dovedit inclusiv prin aceea că premierul Călin Popescu-Tăriceanu este cel care va pleda în faţa oficialilor de la Bruxelles pentru acest proiect. Constituirea acestui jucător regional, ce ar urma să devină funcţional la finele acestui an, va determina regândirea întregului sector de producere a energiei din România. Compania este dorită inclusiv de sindicatele din sector, care au solicitat premierului urgentarea adoptării actului normativ de constituire.
Jucător regional pe piaţa de energie
Dar să vedem cum va arăta această companie. În primul rând, trebuie precizat că, în urma studiilor, au fost evidenţiate trei scenarii posibile pentru constituirea companiei integrate vertical. Acestea diferă în funcţie de tipul de producere a energiei şi de capacitatea totală instalată. Constanta rămâne partea de distribuţie şi furnizare, care este aceeaşi în toate variantele.
Nucleul producţiei, în toate scenariile, este constituit din capacităţi hidro şi pe cărbune, la care se adaugă investiţiile greenfield ce vor fi realizate. Partea de nuclear a fost exclusă din cauza aspectelor legate de reglementare, a celor de finanţare, precum şi a celor vizând competiţia pe piaţă. „Excluderea activelor nucleare a fost decisă din considerente vizând expunerea la risc. Există mulţi finanţatori care nu doresc să se implice în domeniul nuclear“, ne-au precizat surse apropiate proiectului. Varianta pentru care s-a optat - dintre cele trei discutate - este cea care are cel mai ridicat nivel al capacităţii instalate, respectiv 10.030 MW (faţă de 2.500 MW, respectiv 4.000 MW în primele două scenarii). Acest plafon al puterii instalate va asigura forţa necesară pentru a deveni un jucător la nivel regional şi va fi atins la orizontul anului 2012, când se vor finaliza investiţiile greenfield. Practic, jucătorul regional integrat va fi realizat printr-o combinaţie între transferul capacităţilor de producere existente şi construirea de noi capacităţi până în 2013. Astfel, în prima etapă, compania va include capacităţi de producţie pe cărbune de 2.970 MW, ca urmare a transferului complexurilor energetice Turceni şi Rovinari, şi de 6.335 MW în hidrocentrale, prin includerea în structura sa a actualei societăţi Hidroelectrica. Începând din 2011, vor fi puse în funcţiune noi capacităţi greenfield, de 300 MW pe gaz şi 425 MW surse regenerabile (300 MW - biomasă, 100 MW - ferme eoliene, 25 MW - microhidrocentrale).
În structura companiei va mai fi integrată şi centrala cu acumulare şi pompaj Tarniţa Lăpuşeşti. De asemenea, vor intra cele trei distribuţii neprivatizate Muntenia Nord Distribuţie, Transilvania Nord Distribuţie,Transilvania Sud Distribuţie şi cele trei societăţi de furnizare rezultate din acestea. Partea de mentenanţă va fi formată din sucursalele Hidro Serv, din cele două Termo Serv-uri ce deservesc Turceni şi Rovinari şi din cele trei sucursale ce aparţin Electrica Serv şi deservesc societăţile de distribuţie incluse. Toate aceste entităţi vor fi grupate sub „pălăria“ societăţii Electrica, ce va juca rolul entităţii holding în cadrul companiei integrate.
BNR a majorat nivelul dobânzii de politică monetară la 9,5%
Banca Naţională a României a majorat la 9,5% rata dobânzii de politică monetară.
Consiliul de administraţie al BNR a majorat dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, în conformitate cu aşteptările analiştilor, şi a menţinut nivelul actual al ratelor rezervelor minime obligatorii, a anunţat Banca Naţională.
Creditele
s-ar putea scumpi ca urmare a deciziei BNR.
Consiliul de administraţie al BNR a majorat dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, în conformitate cu aşteptările analiştilor, şi a menţinut nivelul actual al ratelor rezervelor minime obligatorii, a anunţat Banca Naţională.
Creditele
s-ar putea scumpi ca urmare a deciziei BNR.
AVAS la tribunal cu teroristii
"In evidentele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) sunt inregistrate, in prezent, aproximativ 1.200 de litigii aflate pe rolul instantelor de judecata", ne-a declarat Constantin Botez, vicepresedintele AVAS. Autoritatea are de recuperat de la cumparatori, din contractele de privatizare, circa 75 milioane de euro (mai exact 80 milioane de lei, 55 milioane de dolari si 4 milioane de euro). Printre cei cu care se judeca AVAS sunt Omar Hayssam si fratii Nanaa.
De la Omar Hayssam, AVAS are de recuperat 8.486.403,94 lei (circa circa 2,3 milioane de euro la cursul de schimb din prezent), iar de la Hassan Nanaa - 2.182.490 euro. Omar Hayssam a fost condamnat de Justitia romana pentru terorism, in cazul rapirii ziaristilor Marie Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian si Sorin Miscoci, in Irak. Alti sirieni, patronii firmei
Terom Iasi, Ammar Nanaa si Hassan Nanaa, "cunoscuti" de-ai lui Hayssam, sunt suspectati de anchetatorii romani ca ar fi prejudiciat cu peste 88 de miliarde de lei societatea ieseana, mare parte din bani ajungand intr-o banca franceza, Societatea Bancara Araba (SBA), cu sediul la Paris, despre care se crede ca ar fi controlata de familia lui Ossama ben Laden, existand suspiciuni ca prin intermediul acesteia s-a finantat terorismul international.
Cea mai mare "paguba" pentru recuperarea careia se judeca AVAS este insa de 31,9 milioane de dolari si este trecuta in dreptul turcilor de la Kastamonu Entegre, firma care, in 1998, a achizitionat Prolemn Reghin. De la Fletcher Group SUA (care a fuzionat prin absorbtie cu S&T Oil Equipment &Machinery), AVAS vrea sa recupereze 2.273.985 milioane de dolari. Reamintim, fosta Autoritate pentru Privatizare a vandut participatia majoritara de la Nitramonia Fagaras, in martie 2003, companiei americane Fletcher Group. Si Romcarton (al carei patron, Vladimir Kohn, era actionar al clubului de fotbal Dinamo) are, conform AVAS, de platit nu mai putin de 5.575.901,7 dolari. Un alt litigiu este cel cu Mytilineos Holdings, din Grecia. AVAS solicita obligarea firmei elene la plata a doua miliarde de lei vechi si 12.245.100 dolari, precum si la efectuarea investitiilor in Sometra Copsa Mica, in cuantum de 15,5 milioane de dolari. Alt investitor impotriva caruia s-a indreptat AVAS este Agrana Zucker, cererea de arbitraj avand ca obiect obligarea acestei companii la plata sumei de 360.000 dolari. De la Global Vehicles SUA (fosta societate Cross Lander SUA, care a cumparat ARO Campulung), AVAS are de recuperat 2.700.000 milioane de dolari.
De la Omar Hayssam, AVAS are de recuperat 8.486.403,94 lei (circa circa 2,3 milioane de euro la cursul de schimb din prezent), iar de la Hassan Nanaa - 2.182.490 euro. Omar Hayssam a fost condamnat de Justitia romana pentru terorism, in cazul rapirii ziaristilor Marie Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian si Sorin Miscoci, in Irak. Alti sirieni, patronii firmei
Terom Iasi, Ammar Nanaa si Hassan Nanaa, "cunoscuti" de-ai lui Hayssam, sunt suspectati de anchetatorii romani ca ar fi prejudiciat cu peste 88 de miliarde de lei societatea ieseana, mare parte din bani ajungand intr-o banca franceza, Societatea Bancara Araba (SBA), cu sediul la Paris, despre care se crede ca ar fi controlata de familia lui Ossama ben Laden, existand suspiciuni ca prin intermediul acesteia s-a finantat terorismul international.
Cea mai mare "paguba" pentru recuperarea careia se judeca AVAS este insa de 31,9 milioane de dolari si este trecuta in dreptul turcilor de la Kastamonu Entegre, firma care, in 1998, a achizitionat Prolemn Reghin. De la Fletcher Group SUA (care a fuzionat prin absorbtie cu S&T Oil Equipment &Machinery), AVAS vrea sa recupereze 2.273.985 milioane de dolari. Reamintim, fosta Autoritate pentru Privatizare a vandut participatia majoritara de la Nitramonia Fagaras, in martie 2003, companiei americane Fletcher Group. Si Romcarton (al carei patron, Vladimir Kohn, era actionar al clubului de fotbal Dinamo) are, conform AVAS, de platit nu mai putin de 5.575.901,7 dolari. Un alt litigiu este cel cu Mytilineos Holdings, din Grecia. AVAS solicita obligarea firmei elene la plata a doua miliarde de lei vechi si 12.245.100 dolari, precum si la efectuarea investitiilor in Sometra Copsa Mica, in cuantum de 15,5 milioane de dolari. Alt investitor impotriva caruia s-a indreptat AVAS este Agrana Zucker, cererea de arbitraj avand ca obiect obligarea acestei companii la plata sumei de 360.000 dolari. De la Global Vehicles SUA (fosta societate Cross Lander SUA, care a cumparat ARO Campulung), AVAS are de recuperat 2.700.000 milioane de dolari.
Candidatul fara nume
Nu mai este cazul sa simuleze, nu mai trebuie sa faca pe seful in partid. Cat timp greii PSD stau in capul mesei, dorind sa li se recunoasca pozitia de lideri pe viata
, niciodata cuvantul lui Mircea Geoana nu va fi litera de lege in fostul partid de guvernamant.
Cine nu a inteles pana acum de ce actualul presedinte social-democrat nu se poate impune in fata unuia ca Iliescu, Vacaroiu, Nastase sau Mitrea a primit raspuns zilele acestea, cand vechea garda a respins candidatura lui Vanghelie la Primaria Generala. Apoi, cinea mai avut inca rezerve referitoare la impartirea PSD in doua tabere cu interese diferite s-a putut convinge, cred ca de data asta definitiv, o data cu lansarea formulei electorale "un partid, doua candidaturi". Formula ramasa pe rol cel putin pana la prima sedinta a CEx, programata sa aiba loc dupa Summitul NATO, cand se va decide cine ii va reprezenta pe pesedisti in competitia electorala. Este un paradox pentru un lider ca Mircea Geoana, care vede cum propunerea sa si a Filialei PSD Bucuresti, in persoana lui Marian Vanghelie, nu poate sa se impuna in fata sustinatorilor lui Sorin Oprescu. A vrut sa arate ca poate lua o decizie in numele partidului, crezand ca nimeni nu va indrazni sa se puna de-a curmezisul in fata unei hotarari apartinand celei mai mari organizatii pesediste din tara, din care fac parte inclusiv greii partidului. Pe de alta parte, ar fi fost un act de recunoastere, dar si o clarificare a statutului de presedinte al lui Mircea Geoana atunci cand trebuie luate hotarari in numele PSD. S-a vazut ca toate merg impotriva liderului social-democrat. Nici unul dintre politicienii reactivati in ultima vreme nu si-a dat insa acordul pentru alegerea facuta de Geoana.
Ceea ce ma socheaza nu este insa ca grupul lui Iliescu il respinge pe Vanghelie sa candideze, ci faptul ca Mircea Geoana inca mai crede ca un naiv ca el conduce partidul si ca toti din jurul sau il respecta ca sef. Nici pomeneala. Veti vedea ce nota de plata va avea de achitat primul om al celui mai mare partid intr-un viitor foarte apropiat. Va fi taxat inclusiv de Organizatia Bucuresti daca Sorin Oprescu sau alt politician de referinta – unul dintre ei ar putea fi Cristian Diaconescu – ar deveni omul PSD pentru Primaria Generala. Cum o fi Geoana atat de orb sa nu vada ca intra pe un drum desfundat daca va continua sa-l tina alaturi pe primarul de la 5? Un personaj care, dintr-un anumit punct de vedere, pare mai puternic decat liderul pesedist atat timp cat are curajul sa-l infrunte dur pe Ion Iliescu de fata cu membrii Biroului Permanent. A facut-o in stilul
sau original, fara sa poata fi oprit de nimeni, reprosandu-i principalului sau contestatar influenta pe care o exercita asupra taberei pro Oprescu.
Mica vangheliada a cuprins si acuzatii de natura doctrinara, fostului sef de stat fiindu-i imputat faptul ca nu mai este om de stanga cata vreme ii sprijina pe Tariceanu si pe liberali. Cum putea sa raspunda Iliescu? Evident cu argumentul ca Vanghelie nu poate sa se considere social-democrat intrucat are averi prea mari si nejustificate. Ca atare, l-a sfatuit pe candidatul lui Geoana sa termine cu vangheliadele si pomenile electorale deoarece fac rau partidului. Il vedeti dumneavoastra pe presedintele PSD capabil sa-i dea cu liberalii in cap lui Iliescu? Sau sa-i strige ca partidul risca din nou sa fie condus din umbra de interlopi? Nu prea cred. Daca ar fi fost in stare sa puna piciorul in prag si sa sustina reformarea partidului, pesedistii cu dosar penal nu mai figurau astazi in prima linie a PSD. si nu s-ar fi ajuns la acest dezechilibru decizional datorat aripilor prezente la nivelul conducerii. Ma indoiesc ca Mircea Geoana a planuit din timp un razboi cu Ion Iliescu folosindu-l pe Vanghelie pe post de cal troian in tabara liderilor traditionali. Pe astfel de scenarii nu ne putem baza. Ce banuia insa toata lumea s-a intamplat. PSD a pierdut batalia cu Primaria Generala inainte de a incepe. Exista lupte interne acerbe pentru desemnarea candidatului, fiecare tabara avand omul ei. Unii merg cu Vanghelie, altii il vor pe Oprescu. Sunt sanse insa sa apara si a treia propunere mai credibila. Va fi inca o dovada, poate cea mai clara, ca in interiorul partidului se tinteste stadiul unei noi ordini. PSD a revenit la Iliescu si Nastase.
, niciodata cuvantul lui Mircea Geoana nu va fi litera de lege in fostul partid de guvernamant.
Cine nu a inteles pana acum de ce actualul presedinte social-democrat nu se poate impune in fata unuia ca Iliescu, Vacaroiu, Nastase sau Mitrea a primit raspuns zilele acestea, cand vechea garda a respins candidatura lui Vanghelie la Primaria Generala. Apoi, cinea mai avut inca rezerve referitoare la impartirea PSD in doua tabere cu interese diferite s-a putut convinge, cred ca de data asta definitiv, o data cu lansarea formulei electorale "un partid, doua candidaturi". Formula ramasa pe rol cel putin pana la prima sedinta a CEx, programata sa aiba loc dupa Summitul NATO, cand se va decide cine ii va reprezenta pe pesedisti in competitia electorala. Este un paradox pentru un lider ca Mircea Geoana, care vede cum propunerea sa si a Filialei PSD Bucuresti, in persoana lui Marian Vanghelie, nu poate sa se impuna in fata sustinatorilor lui Sorin Oprescu. A vrut sa arate ca poate lua o decizie in numele partidului, crezand ca nimeni nu va indrazni sa se puna de-a curmezisul in fata unei hotarari apartinand celei mai mari organizatii pesediste din tara, din care fac parte inclusiv greii partidului. Pe de alta parte, ar fi fost un act de recunoastere, dar si o clarificare a statutului de presedinte al lui Mircea Geoana atunci cand trebuie luate hotarari in numele PSD. S-a vazut ca toate merg impotriva liderului social-democrat. Nici unul dintre politicienii reactivati in ultima vreme nu si-a dat insa acordul pentru alegerea facuta de Geoana.
Ceea ce ma socheaza nu este insa ca grupul lui Iliescu il respinge pe Vanghelie sa candideze, ci faptul ca Mircea Geoana inca mai crede ca un naiv ca el conduce partidul si ca toti din jurul sau il respecta ca sef. Nici pomeneala. Veti vedea ce nota de plata va avea de achitat primul om al celui mai mare partid intr-un viitor foarte apropiat. Va fi taxat inclusiv de Organizatia Bucuresti daca Sorin Oprescu sau alt politician de referinta – unul dintre ei ar putea fi Cristian Diaconescu – ar deveni omul PSD pentru Primaria Generala. Cum o fi Geoana atat de orb sa nu vada ca intra pe un drum desfundat daca va continua sa-l tina alaturi pe primarul de la 5? Un personaj care, dintr-un anumit punct de vedere, pare mai puternic decat liderul pesedist atat timp cat are curajul sa-l infrunte dur pe Ion Iliescu de fata cu membrii Biroului Permanent. A facut-o in stilul
sau original, fara sa poata fi oprit de nimeni, reprosandu-i principalului sau contestatar influenta pe care o exercita asupra taberei pro Oprescu.
Mica vangheliada a cuprins si acuzatii de natura doctrinara, fostului sef de stat fiindu-i imputat faptul ca nu mai este om de stanga cata vreme ii sprijina pe Tariceanu si pe liberali. Cum putea sa raspunda Iliescu? Evident cu argumentul ca Vanghelie nu poate sa se considere social-democrat intrucat are averi prea mari si nejustificate. Ca atare, l-a sfatuit pe candidatul lui Geoana sa termine cu vangheliadele si pomenile electorale deoarece fac rau partidului. Il vedeti dumneavoastra pe presedintele PSD capabil sa-i dea cu liberalii in cap lui Iliescu? Sau sa-i strige ca partidul risca din nou sa fie condus din umbra de interlopi? Nu prea cred. Daca ar fi fost in stare sa puna piciorul in prag si sa sustina reformarea partidului, pesedistii cu dosar penal nu mai figurau astazi in prima linie a PSD. si nu s-ar fi ajuns la acest dezechilibru decizional datorat aripilor prezente la nivelul conducerii. Ma indoiesc ca Mircea Geoana a planuit din timp un razboi cu Ion Iliescu folosindu-l pe Vanghelie pe post de cal troian in tabara liderilor traditionali. Pe astfel de scenarii nu ne putem baza. Ce banuia insa toata lumea s-a intamplat. PSD a pierdut batalia cu Primaria Generala inainte de a incepe. Exista lupte interne acerbe pentru desemnarea candidatului, fiecare tabara avand omul ei. Unii merg cu Vanghelie, altii il vor pe Oprescu. Sunt sanse insa sa apara si a treia propunere mai credibila. Va fi inca o dovada, poate cea mai clara, ca in interiorul partidului se tinteste stadiul unei noi ordini. PSD a revenit la Iliescu si Nastase.
Lustru de NATO
Bucurestiul a intrat in trepidatia ultimei decade ramase pana la summit-ul NATO. Se fac exercitii de alungat ciorile si spart norii cu prastia; cei doi teroristi - oligofrenul in slapi si Omar Hayssam - sunt departe de obiectiv, asa incat ramane de neutralizat doar Isaia, care este derutat de numeroasele fete inalte care-si asteapta cerneala.
Cu asta, misiunea Romaniei s-a cam incheiat. Ne-am asumat rolul de gazda si administratia a inteles ca trebuie sa explice populatiei din Romania ce nu are voie sa faca in timpul marelui conclav. Impotriva cetatenilor s-a declansat un razboi psihologic primitiv, la care au cuplat televiziunile ce nu mai prididesc sa arate cum vor fi neutralizati teroristii, pe unde vor fi blocati manifestantii anti-NATO, care sunt potecile lasate libere bucurestenilor.
Nu vom merge nici mai bine, nici mai rau prin Capitala; facem exercitiul circulatiei blocate de cand s-a pus Videanu sa imparta bugetul municipalitatii la prietenii care lucreaza prost si incet. Oricum, oaspetii vor aprecia Bucurestiul ca un oras al bordurilor noi, fiind si acesta un inceput pe care, evident, nu-l vom continua.
Cetatenii Romaniei au insa dreptul sa se intrebe: noi cu ce ramanem dupa acest summit NATO? Care sunt interesele tarii promovate cu aceasta ocazie rarisima, dincolo de gustul mititeilor care va rupe gura Aliantei?
Presedintia si Guvernul au ramas repetente la capitolul „interes national“ chiar inainte ca lucrarile sa se fi deschis. Nu am auzit nicio precizare de substanta de la Basescu Traian sau de la Calin Popescu-Tariceanu in legatura cu pozitia tarii noastre fata de subiectele de pe agenda summit-ului. Niciun document
oficial care sa reprezinte contributia Romaniei nu a fost pus in dezbatere politica pentru a avea suportul unui sprijin mai larg. De altfel, ca si la alte reuniuni de acest fel, Romania a uitat sa existe ca voce, preferand accepturi docile, umilitoare chiar, cum a fost penibilul vot pentru aprobarea Tratatului UE, fara nicio dezbatere anterioara. Semnificativ pentru incapacitatea presedintelui de a exprima sau explica punctul de vedere al Romåniei a fost episodul revenirii de la ultima sesiune a UE, cand a transformat comunicarea cu populatia tarii intr-o penibila rafuiala cu ziaristii incomozi.
Precedentul existand, ne putem astepta ca in intalnirea cu Bush din Palatul lui Ceausescu, bantuit de spaimele trecutului si stimulat de socurile prezentului, Basescu Traian sa-i ceara presedintelui american sa-l sprijine in razboiul cu mogulii de presa sau sa solicite retragerea vizelor de intrare in SUA pentru Patriciu si familia Voiculescu. Omul nostru e in stare de orice, iar oaspetele nu-i nici el usa de biserica, fiind bun prieten cu Jack Daniel’s. Lasand gluma la o parte, pentru Romania nu se anunta vremuri usoare. Criza economica mondiala va lovi mai greu economiile mai slabe, asa incat indemnul „sa traiti bine!“ va suna ca o injuratura la situatia concreta a business-ului mare, dar mai ales pentru omul de rand. Summit-ul NATO va avea un cost substantial, pe care il va evidentia poate Curtea de Conturi, dar cheltuiala, asa cum se profileaza, poate fi considerata bani aruncati pe fereastra. Razboiul Palatelor si inconsistenta actualei puteri arata cu acest prilej fastuos ca pojghita de onorabilitate a Romaniei nu poate insela pe nimeni. Vom primi multumiri de complezenta, scuze pentru deranj si caravana lumii puternice va retine ca Bucurestiul si-a pansat putin ranile, iar Pacientul este intratabil. Cum se spune familiei - lasati-l sa se bucure pentru cat i-a ramas din mandat.
Cu asta, misiunea Romaniei s-a cam incheiat. Ne-am asumat rolul de gazda si administratia a inteles ca trebuie sa explice populatiei din Romania ce nu are voie sa faca in timpul marelui conclav. Impotriva cetatenilor s-a declansat un razboi psihologic primitiv, la care au cuplat televiziunile ce nu mai prididesc sa arate cum vor fi neutralizati teroristii, pe unde vor fi blocati manifestantii anti-NATO, care sunt potecile lasate libere bucurestenilor.
Nu vom merge nici mai bine, nici mai rau prin Capitala; facem exercitiul circulatiei blocate de cand s-a pus Videanu sa imparta bugetul municipalitatii la prietenii care lucreaza prost si incet. Oricum, oaspetii vor aprecia Bucurestiul ca un oras al bordurilor noi, fiind si acesta un inceput pe care, evident, nu-l vom continua.
Cetatenii Romaniei au insa dreptul sa se intrebe: noi cu ce ramanem dupa acest summit NATO? Care sunt interesele tarii promovate cu aceasta ocazie rarisima, dincolo de gustul mititeilor care va rupe gura Aliantei?
Presedintia si Guvernul au ramas repetente la capitolul „interes national“ chiar inainte ca lucrarile sa se fi deschis. Nu am auzit nicio precizare de substanta de la Basescu Traian sau de la Calin Popescu-Tariceanu in legatura cu pozitia tarii noastre fata de subiectele de pe agenda summit-ului. Niciun document
oficial care sa reprezinte contributia Romaniei nu a fost pus in dezbatere politica pentru a avea suportul unui sprijin mai larg. De altfel, ca si la alte reuniuni de acest fel, Romania a uitat sa existe ca voce, preferand accepturi docile, umilitoare chiar, cum a fost penibilul vot pentru aprobarea Tratatului UE, fara nicio dezbatere anterioara. Semnificativ pentru incapacitatea presedintelui de a exprima sau explica punctul de vedere al Romåniei a fost episodul revenirii de la ultima sesiune a UE, cand a transformat comunicarea cu populatia tarii intr-o penibila rafuiala cu ziaristii incomozi.
Precedentul existand, ne putem astepta ca in intalnirea cu Bush din Palatul lui Ceausescu, bantuit de spaimele trecutului si stimulat de socurile prezentului, Basescu Traian sa-i ceara presedintelui american sa-l sprijine in razboiul cu mogulii de presa sau sa solicite retragerea vizelor de intrare in SUA pentru Patriciu si familia Voiculescu. Omul nostru e in stare de orice, iar oaspetele nu-i nici el usa de biserica, fiind bun prieten cu Jack Daniel’s. Lasand gluma la o parte, pentru Romania nu se anunta vremuri usoare. Criza economica mondiala va lovi mai greu economiile mai slabe, asa incat indemnul „sa traiti bine!“ va suna ca o injuratura la situatia concreta a business-ului mare, dar mai ales pentru omul de rand. Summit-ul NATO va avea un cost substantial, pe care il va evidentia poate Curtea de Conturi, dar cheltuiala, asa cum se profileaza, poate fi considerata bani aruncati pe fereastra. Razboiul Palatelor si inconsistenta actualei puteri arata cu acest prilej fastuos ca pojghita de onorabilitate a Romaniei nu poate insela pe nimeni. Vom primi multumiri de complezenta, scuze pentru deranj si caravana lumii puternice va retine ca Bucurestiul si-a pansat putin ranile, iar Pacientul este intratabil. Cum se spune familiei - lasati-l sa se bucure pentru cat i-a ramas din mandat.
Ministrul şi morile de vânt
Paul Păcuraru, ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, se pregăteşte să mai bifeze o acţiune de imagine. După spectacolul de lumini şi concursul de promisiuni de la Roma, la Castellon de la Plana, în Spania, va avea loc în perioada 12-13 aprilie, o nouă campanie
de informare şi o bursă a locurilor de muncă. Ce speră ministrul? Conform comunicatului oficial, această bursă a locurilor de muncă va avea ca scop principal prezentarea locurilor de muncă vacante care există în prezent în România, precum şi oportunitatea, pentru persoanele interesate, de a cunoaşte în detaliu aceste oferte de locuri de muncă. În cadrul acestei întâlniri lucrătorii români din Spania vor fi informaţi despre locurile de muncă vacante din România şi tendinţele de evoluţie a pieţei muncii. Vor mai fi distribuite materiale informative privind drepturile de asigurări sociale de care beneficiază în România, aspecte privind coordonarea sistemelor
de securitate socială în Uniunea Europeană, riscurile muncii fără forme legale, iniţierea de afaceri şi oportunităţile de finanţare şi formare profesională de care vor putea beneficia prin programele de finanţare europene disponibile în România. Trebuie să recunoaştem că programul elaborat de Guvern are un scop nobil, numai că cei care îl implementează sunt convinşi că se bat cu morile de vânt. În actualele condiţii socio-economice din România nu sunt şanse să readuci acasă prea mulţi lucrători români şi să rezolvi criza înregistrată pe piaţa muncii. Cel mult ne putem trezi că vor fi aduşi în ţară acei lucrători de care industria nu are nevoie. Într-adevăr construcţiile şi industria auto se dezvoltă într-un ritm alert, reclamând penuria de personal mediu şi înalt calificat. Toate bune şi frumoase, dar urmărind ceea ce se întâmplă zilele acestea la Piteşti, la Uzina Dacia, acea jenantă târguială pentru 200 de lei în plus
la salariu, vedeţi dumneavoastră un român care lucrează în străinătate să-şi împacheteze lucrurile şi să ia calea Craiovei, unde Ford a anunţat un program amplu de angajări sau pe cea a Clujului, unde Mercedes vrea să deschidă o fabrică? Eu sunt sceptic. Întreg Planul guvernamental, aşa cum este el consfinţit prin hotărâre de guvern, a fost construit din "cuţite şi pahare". Mai mult, cum am mai afirmat, el are un pronunţat caracter discriminatoriu întrucât cetăţenii români rămaşi în ţară devin automat cetăţeni de rang inferior. De ce spun acest lucru? Guvernul promite facilităţi fiscale, acces la programe cu finanţare europeană şi multe altele doar românilor care lucrează în străinătate şi care acceptă oferta de repatriere. Într-adevăr există un deficit de forţă de muncă, în special calificată, dar nu s-a făcut nimic pentru a exploata bazinul de resurse de forţă de muncă regăsit în mediul rural. Aici trebuia acţionat prin programe coerente corelate cu tendinţa de dezvoltare a pieţei forţei de muncă. Să nu uităm că 50 la sută din populaţia României este localizată în rural 30 la sută, din aceasta regăsindu-se într-un şomaj mascat. După marea dezindustrializare din 1996, când fabricile se închideau în ritm ameţitor, reconversia profesională - şi existau bani pentru aşa ceva - era amintită doar în discuţii politice. Actuala criză nu a apărut din senin. Ea era anticipată atât de autorităţile române, cât şi de organizaţiile internaţionale. De pildă, într-un Raport al Naţiunilor Unite, elaborat înaintea aderării României la Uniunea Europeană, era descrisă fidel situaţia de azi. "Susţinerea creşterii economice a României la parametri înalţi va reclama
în mod cert mână de lucru care, nefiind asigurată de generaţiile mult prea puţin numeroase născute după 1990, va trebui asigurată prin recuperarea migranţilor temporar plecaţi spre Europa mai ales în ultimii ani şi prin activizarea şomerilor de termen lung, a populaţiei rurale şi a generaţiilor aflate în preajma pensionării sau chiar la pensie (50- 65 de ani). În condiţiile în care volumul populaţiei în vârstă de muncă din România va fi din ce în ce mai mult influenţat în următoarele decenii de scăderea natalităţii instalată după 1990, România va trebui să apeleze la forţa de muncă externă, încurajând imigraţia". Acelaşi raport prezenta şi un set concret de măsuri precum restructurarea forţei de muncă; investiţia în forţa de muncă; analiza volumului şi structurii ocupării, atât la nivel naţional, cât şi în profil regional; elaborarea de politici ţintite pe vârste şi categorii profesionale; elaborarea unei strategii pe termen mediu şi lung privind imigraţia, "un proces social iminent şi cu consecinţe majore pe termen mediu şi lung; experienţa (adesea cu consecinţe negative) a ţărilor UE este foarte semnificativă pentru ce va urma în România" - se avertiza în textul Raportului. Deci Guvernul ştia toate aceste lucruri, dar nu a intervenit. Mai mult, plecarea forţei de muncă în străinătate a fost încurajată, exodul fiind privit de guvernanţi ca o afacere profitabilă, banii "căpşunarilor" devenind mină de aur pentru acoperirea deficitului de cont curent. Pentru toată această "strategie" a venit şi nota de plată. Una usturătoare forţând Guvernul la acţiuni de imagine în care se mimează grija faţă de români. Şi mai surprinzătoare mi se pare dualitatea autorităţilor în tratarea gravelor probleme de pe piaţa muncii. Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa, a observat un lucru straniu. Pe de o parte Ministerul Muncii pleacă în caravane prin Europa pentru a aduce acasă muncitorii, iar pe de altă parte Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, agenţie guvernamentală, organizează cursuri de formare pentru posturile din afara ţării oferite românilor. Se mai înţelege ceva din strategia de readucere a forţei de muncă în România?
de informare şi o bursă a locurilor de muncă. Ce speră ministrul? Conform comunicatului oficial, această bursă a locurilor de muncă va avea ca scop principal prezentarea locurilor de muncă vacante care există în prezent în România, precum şi oportunitatea, pentru persoanele interesate, de a cunoaşte în detaliu aceste oferte de locuri de muncă. În cadrul acestei întâlniri lucrătorii români din Spania vor fi informaţi despre locurile de muncă vacante din România şi tendinţele de evoluţie a pieţei muncii. Vor mai fi distribuite materiale informative privind drepturile de asigurări sociale de care beneficiază în România, aspecte privind coordonarea sistemelor
de securitate socială în Uniunea Europeană, riscurile muncii fără forme legale, iniţierea de afaceri şi oportunităţile de finanţare şi formare profesională de care vor putea beneficia prin programele de finanţare europene disponibile în România. Trebuie să recunoaştem că programul elaborat de Guvern are un scop nobil, numai că cei care îl implementează sunt convinşi că se bat cu morile de vânt. În actualele condiţii socio-economice din România nu sunt şanse să readuci acasă prea mulţi lucrători români şi să rezolvi criza înregistrată pe piaţa muncii. Cel mult ne putem trezi că vor fi aduşi în ţară acei lucrători de care industria nu are nevoie. Într-adevăr construcţiile şi industria auto se dezvoltă într-un ritm alert, reclamând penuria de personal mediu şi înalt calificat. Toate bune şi frumoase, dar urmărind ceea ce se întâmplă zilele acestea la Piteşti, la Uzina Dacia, acea jenantă târguială pentru 200 de lei în plus
la salariu, vedeţi dumneavoastră un român care lucrează în străinătate să-şi împacheteze lucrurile şi să ia calea Craiovei, unde Ford a anunţat un program amplu de angajări sau pe cea a Clujului, unde Mercedes vrea să deschidă o fabrică? Eu sunt sceptic. Întreg Planul guvernamental, aşa cum este el consfinţit prin hotărâre de guvern, a fost construit din "cuţite şi pahare". Mai mult, cum am mai afirmat, el are un pronunţat caracter discriminatoriu întrucât cetăţenii români rămaşi în ţară devin automat cetăţeni de rang inferior. De ce spun acest lucru? Guvernul promite facilităţi fiscale, acces la programe cu finanţare europeană şi multe altele doar românilor care lucrează în străinătate şi care acceptă oferta de repatriere. Într-adevăr există un deficit de forţă de muncă, în special calificată, dar nu s-a făcut nimic pentru a exploata bazinul de resurse de forţă de muncă regăsit în mediul rural. Aici trebuia acţionat prin programe coerente corelate cu tendinţa de dezvoltare a pieţei forţei de muncă. Să nu uităm că 50 la sută din populaţia României este localizată în rural 30 la sută, din aceasta regăsindu-se într-un şomaj mascat. După marea dezindustrializare din 1996, când fabricile se închideau în ritm ameţitor, reconversia profesională - şi existau bani pentru aşa ceva - era amintită doar în discuţii politice. Actuala criză nu a apărut din senin. Ea era anticipată atât de autorităţile române, cât şi de organizaţiile internaţionale. De pildă, într-un Raport al Naţiunilor Unite, elaborat înaintea aderării României la Uniunea Europeană, era descrisă fidel situaţia de azi. "Susţinerea creşterii economice a României la parametri înalţi va reclama
în mod cert mână de lucru care, nefiind asigurată de generaţiile mult prea puţin numeroase născute după 1990, va trebui asigurată prin recuperarea migranţilor temporar plecaţi spre Europa mai ales în ultimii ani şi prin activizarea şomerilor de termen lung, a populaţiei rurale şi a generaţiilor aflate în preajma pensionării sau chiar la pensie (50- 65 de ani). În condiţiile în care volumul populaţiei în vârstă de muncă din România va fi din ce în ce mai mult influenţat în următoarele decenii de scăderea natalităţii instalată după 1990, România va trebui să apeleze la forţa de muncă externă, încurajând imigraţia". Acelaşi raport prezenta şi un set concret de măsuri precum restructurarea forţei de muncă; investiţia în forţa de muncă; analiza volumului şi structurii ocupării, atât la nivel naţional, cât şi în profil regional; elaborarea de politici ţintite pe vârste şi categorii profesionale; elaborarea unei strategii pe termen mediu şi lung privind imigraţia, "un proces social iminent şi cu consecinţe majore pe termen mediu şi lung; experienţa (adesea cu consecinţe negative) a ţărilor UE este foarte semnificativă pentru ce va urma în România" - se avertiza în textul Raportului. Deci Guvernul ştia toate aceste lucruri, dar nu a intervenit. Mai mult, plecarea forţei de muncă în străinătate a fost încurajată, exodul fiind privit de guvernanţi ca o afacere profitabilă, banii "căpşunarilor" devenind mină de aur pentru acoperirea deficitului de cont curent. Pentru toată această "strategie" a venit şi nota de plată. Una usturătoare forţând Guvernul la acţiuni de imagine în care se mimează grija faţă de români. Şi mai surprinzătoare mi se pare dualitatea autorităţilor în tratarea gravelor probleme de pe piaţa muncii. Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa, a observat un lucru straniu. Pe de o parte Ministerul Muncii pleacă în caravane prin Europa pentru a aduce acasă muncitorii, iar pe de altă parte Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, agenţie guvernamentală, organizează cursuri de formare pentru posturile din afara ţării oferite românilor. Se mai înţelege ceva din strategia de readucere a forţei de muncă în România?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
